Ingrediente
Milioane de femei din toată lumea folosesc zilnic produsele noastre de igienă feminină. Înțelegem că este important pentru tine să te simți confortabilă și sigură pe produsele pe care le folosești la menstruație. Toate produsele Libresse sunt realizate din materiale aprobate, am implementat proceduri ample și cele mai înalte standarde de siguranță pentru a garanta că sunt folosite doar ingrediente și materiale sigure și că toate produsele sunt conforme cu toate legile relevante.
Materialele pe care le folosim în toate produsele noastre pentru igienă intimă au fost testate amănunțit, atât de către experți interni, cât și externi, precum instituții de testare certificate, pentru a ne asigura că pot fi folosite în siguranță în scopurile pentru care au fost proiectate și că îndeplinesc toate cerințele legale și de reglementare.
Pentru a te ajuta să înțelegi ce includ absorbantele pentru menstruație și absorbantele noastre zilnice, am creat această prezentare generală ce conține diferitele materiale și componentele lor. Mai jos poți găsi și un glosar.
Absorbantele pentru menstruație și absorbantele zilnice Libresse pot fi utilizate în siguranță?
Toate produsele pentru igienă intimă Essity pot fi utilizate în siguranță în scopurile pentru care au fost proiectate și conțin materiale comune ce sunt utilizate în siguranță de mulți ani într-o gamă largă de produse absorbante pentru igienă intimă de milioane de femei din toată lumea. Materiile prime sunt în general alese datorită capacității lor de absorbție și de reținere a lichidelor, pentru a evita scurgerile și a asigura confortul.
În plus, colaborăm cu EDANA, asociația profesională internațională pentru industriile producătoare de textile nețesute și asociate, pentru a asigura respectarea celor mai înalte standarde de mediu și de siguranță a produselor. Membrii Edana s-au angajat în mod voluntar să respecte standarde înalte de calitate și siguranță pentru produsele absorbante pentru igienă intimă.
Sunt declarate pe ambalaj toate materialele utilizate în absorbante pentru menstruație și absorbante zilnice?
Acest lucru nu este în prezent obligatoriu din punct de vedere legal. Pentru a ne ajuta consumatorii declarăm dacă a fost adăugat parfum, astfel încât persoanele sensibile să fie avertizate.
Tabelul de mai jos indică principalele materii prime din produse. Acestea sunt selectate datorită capacității superioare de a absorbi și reține lichide.
Ingrediente absorbante pentru menstruație, tampoane și absorbante zilnice Essity în Europa
Parte a produsului | Material | Funcție |
Material de suprafață | Material din fibre, realizat din polipropilenă/polietilenă poliester/vâscoză. | Produsul îți asigură confortul și îți mențin zona intimă uscată, absorbind lichidul. |
Strat de colectare | Material poros din fibră de lemn sau fibră de poliester. | Transportă lichidul de la suprafață spre centrul produsului, acolo unde este reținut. |
Nucleu absorbant | Pastă de hârtie, o combinație de pastă de hârtie și materiale superabsorbante pentru absorbante și absorbante zilnice. Pentru tampoane (acolo unde este relevant) se folosește în schimb vâscoza. La anumite produse se folosește un material poros pe bază de hârtie. | Absoarbe și reține lichidele. |
Adeziv | Adezivul constă din diverși polimeri și rășini sintetice. | Adezivul are două funcții: 1. Atașează diferitele straturi ale produsului unele de altele. 2. Fixează produsul pe lenjeria intimă. |
Material strat inferior | Film de polietilenă. La anumite absorbante zilnice se folosește un material din fibre. | Previne scurgerile. |
Firul tamponului (dacă este relevant) | Poliester și bumbac. | Te ajută să extragi tamponul în mod igienic. |
Miros (doar anumite produse) | Parfum | Conferă produsului un miros proaspăt. |
Tipărire | Cerneală | Subliniază forma și funcția produsului. |
Hârtie de protecție | Hârtie cu strat de silicon. | O hârtie care protejează adezivul de pe spatele produsului. |
Ambalaj individual (pentru anumite produse) | Folie de polietilenă, care la anumite produse are un strat de silicon. | Protejează produsul pentru a transporta un singur produs fără ca acesta să fie contaminat. |
Ambalajul extern al produsului | Cutie sau pungi din polietilenă. | Protejează produsul. Acesta este pachetul pe care îl vezi pe raft în magazine. |
Glosar
- Pastă de hârtie regenerabilă: Pastă din fibră de lemn din păduri gestionate responsabil. Pasta este folosită pentru absorbante pentru menstruație și absorbante zilnice.
- Fibre de vâscoză (acolo unde este relevant, în legătură cu tampoanele): Fibre de lemn cu o structură similară cu a bumbacului. Acestea sunt folosite pentru tampoanele noastre și, de asemenea, pentru produse textile precum cămăși, rochii și căptușeli.
- Material din fibre (nețesute): Un material subțire, similar țesăturilor. Termenul este utilizat în industria textilă pentru materiale care nu sunt nici țesute, nici tricotate, precum fetrul.
- Polimeri: Molecule cu lanț lung care pot fi naturale sau sintetice. De exemplu, atât plasticul, cât și ADN-ul conțin polimeri.
- Polipropenă/polietilenă/poliester: Câteva dintre cele mai comune tipuri de materiale plastice. Folosite într-o gamă largă de produse de uz zilnic, de la lenjerie intimă la pături.
- Polimer superabsorbant (SAP): Folosit pentru capacitatea sa de reținere a lichidului. Folosit adesea în absorbante, scutece și comprese.
- Rășină sintetică: Lichide vâscoase care se întăresc rapid, ceea ce le face ideale pentru îmbinarea materialelor.