Părinte și copil pe canapea îmbrățișându-se și zâmbind

Fiica ta dă semne că i se apropie prima menstruație sau devine curioasă în legătură cu aceasta? Este timpul pentru discuția despre menstruație. Nu-ți face griji cu privire la a spune lucrurile potrivite, deoarece noi avem pregătite sfaturi despre cum să vorbești cu copilul tău despre tot ceea ce înseamnă menstruație.

Menstruația este o parte naturală a vieții și totuși trăim încă într-o societate care pune multă rușine și stigmat în jurul ei... nu e de mirare că a vorbi despre menstruație și schimbările corporale poate fi inconfortabil la început. Dar, odată ce treci peste asta, ai ocazia de a-ți susține adolescenta în timpul unei perioade foarte importante din viața ei și de a o ajuta să înțeleagă la ce să se aștepte. Nu există un mod perfect de a purta această conversație - tot ce poți face este să încerci.  
 
Dar ce se întâmplă dacă nu știi de unde să începi? Ei bine, ce-ar fi să începi cu tine însăți? Poate că ai luat note mari la toate orele de biologie din școală, sau poate că nu erai prea interesată de subiectul menstruației pe atunci. Oricum ar fi, orice informație despre care îți mai amintești s-ar putea să fie puțin depășită, așa că este o idee bună să-ți reîmprospătezi noțiunile de bază despre pubertate.  
 
De la înțelegerea momentului în care se produce menstruația până la modul în care schimbările hormonale îți pot afecta copilul - sunt destul de multe lucruri de parcurs. Dar faptul că ai toate informațiile de ultimă oră proaspete în minte te poate ajuta să răspunzi la întrebări cu mai multă încredere și să vorbești despre menstruație într-o lumină pozitivă. Și hei, s-ar putea chiar să înveți un lucru sau două noi!  
 
Așadar, haideți să vedem când și cum să purtăm discuția despre menstruație... 

Când este cel mai bun moment pentru discuția despre menstruație și când începe menstruația?

Nu există un moment perfect pentru discuția despre menstruație, dar niciodată nu este prea devreme pentru a deschide conversația. Menstruațiile încep de obicei între 11 și 14 ani, dar unele fete le pot avea încă de la 8 sau 9 ani, ceea ce înseamnă că puteți începe chiar de atunci. 

Așadar, cum să știi când vine momentul? Există câteva semne și simptome tipice ale pubertății la care ar trebui să fii atentă, cum ar fi dezvoltarea sânilor, schimbări de dispoziție din cauza fluctuațiilor hormonale sau modificări ale formei corpului lor. Copilul tău poate chiar ți-a spus că a observat semne timpurii, cum ar fi creșterea părului pubian, senzația de sensibilitate la nivelul sânilor sau faptul că emoțiile sale par scăpate de sub control.  

Atunci când observi toate acestea sau când copilul tău le menționează, este cu siguranță momentul de a deschide discuția. În acest fel, adolescentele nu vor fi luate prin surprindere atunci când vor apărea primele menstruații și vor putea începe acest nou capitol cu încredere. 

Cum să ai discuția despre menstruație?

Să vorbești despre menstruație poate fi intimidant - înseamnă că, până la urmă, copilul tău crește! Iar dacă nu ești obișnuită să vorbești despre menstruație sau dacă nu ai experimentat-o, este normal, ca părinte, să te simți puțin stânjenit sau jenat.  

Poate vrei să iei în considerare discutarea subiectului în mai multe părți, în loc să ai o singură discuție lungă și formală. E exemplu, ai putea începe prin a întreba ce știe deja fiica sau fiul tău despre menstruație. În acest fel, nu vei obține acea reacție de rostogolire a ochilor de care ne temem cu toții.  

De ce să nu aduci în discuție subiectul și în momentele firești de zi cu zi? Imaginează-ți că stai pe canapea și te uiți la televizor cu copilul tău și apare o reclamă la produse pentru menstruație. Aceasta poate fi ocazia perfectă pentru a vorbi despre ce produs pentru ciclu i s-ar potrivi cel mai bine.  

Încearcă să folosești un limbaj clar și pozitiv atunci când vorbești despre menstruație 

Faptul că inițiezi o conversație sinceră ar trebui să îți ajute copilul să se simtă confortabil atunci când începe prima menstruație. Totul stă în modul în care o prezinți. Multe dintre noi am crescut cu sentimentul de teamă față de menstruație, deoarece uneori erau denumite cu nume ridicole precum "sunt pe stop", "sunt pe roșu" sau "rudele de la Lacul Roșu". 

Așa că cel mai bine este să spui lucrurilor pe nume și să păstrezi un limbaj pozitiv atunci când discuți despre ciclu. Încercând să eviți confuzia și rușinea, îi vei arăta fiicei tale că menstruația este o parte naturală a maturizării. Acest lucru o va ajuta să se simtă confortabil cu prima menstruație și cu pubertatea în general. 

Bazează-te pe sprijinul altor adulți 

Majoritatea relațiilor părinte-copil nu sunt ușoare - cu toții avem personalități și moduri diferite de a ne conecta. Dacă simți că fiicei sau fiului tău îi este greu să vorbească cu tine despre menstruație, este în regulă să ceri ajutor.  

Discuția cu alți membri ai familiei, cum ar fi frații sau surorile mai mari, verișorii, mătușile și unchii, îi poate ajuta să înțeleagă mai bine menstruația. Poate părea ciudat să ceri ajutor în ceea ce privește educația adolescentei tale, dar asigurându-te că are discuția despre menstruație într-un fel sau altul îi arată cât de mult o iubești. De asemenea, văzând cum se vorbește deschis despre aceste subiecte în rândul persoanelor pe care le cunoaște, o va ajuta să accepte această normalitate și ar putea-o încuraja să discute și despre alte subiecte "tabu" de care ar putea fi curioasă. 

Explorați împreună produsele pentru menstruație 

Să vedeți împreună cum funcționează produsele menstruale este o modalitate bună de a-ți ajuta fiica să înțeleagă menstruația. Puteți chiar să o invitați la o sesiune de shopping! În acest fel, ajung să știe ce produse există, iar tu îi poți aproviziona înainte de a începe - cu o mulțime de produse menstruale ușor accesibile în casa ta, ei se vor simți mai încrezători și mai pregătiți să exploreze. 

Să-ți pui adolescenta să încerce produsele pe care le-ai cumpărat este o modalitate excelentă de a o ajuta să se obișnuiască cu ele. Deci, de ce să nu lipești câteva tampoane menstruale pe lenjeria intimă doar pentru a exersa sau să-i arăți cum se scot tampoanele din aplicator? 

Dacă absorbantele și tampoanele par prea complicate sau dacă fiica ta este interesată să fie mai blândă cu planeta, îi poți oferi opțiuni reutilizabile, cum ar fi chiloții menstruali, care sunt confecționați dintr-un material absorbant pentru a capta fluxul menstrual - ceea ce îți poate economisi bani pe termen lung, precum și câteva drumuri la supermarket! Poate dura ceva timp până când adolescenta ta va decide ce produs menstrual este potrivit pentru ea, dar explorarea opțiunilor împreună este o modalitate bună de a începe.  

Întrebări pe care fiica sau fiul tău le-ar putea avea despre prima menstruație

Știm cu toții că adolescenții pot fi curioși, așa că este posibil să aibă o mulțime de întrebări odată ce deschizi conversația despre menstruație. Iată câteva îngrijorări comune pe care le-ar putea avea, cu răspunsuri care să te ajute să îi sprijini și să îi liniștești. 

Ce culoare are sângele menstrual?

Ei bine, poate avea culori variate! Atunci când adolescentele sunt abia la început, fluxul lor poate fi de la roz deschis la maro deschis. Dacă se confruntă cu menstruații abundente, sângele va tinde să fie de un roșu închis. Iar în zilele mai ușoare, acesta poate fi roz sau maro. Este o idee bună să îi reamintești fiicei tale că nuanța sângelui menstrual poate varia de la o lună la alta și de la o zi la alta, important este ca ea să ajungă să își cunoască normalitatea.

Doare menstruația?

Câteodată! Crampele menstruale sunt o parte comună a ciclurilor menstruale, dar vestea bună este că există modalități de a le face față. Ameliorarea durerilor menstruale poate fi la fel de simplă ca folosirea unei sticle cu apă caldă, efectuarea unor exerciții ușoare sau administrarea de medicamente pentru durere fără prescripție medicală. Asigură-te doar că adolescenta ta știe unde se află aceste articole în casă și cum să le folosească în siguranță. 

Cel mai important lucru este să îi reamintești copilului tău că, deși unele dureri sunt obișnuite, să se confrunte cu dureri severe în timpul menstruației nu este normal și că ar trebui să ceară ajutor dacă se întâmplă acest lucru. Dacă crampele stau în calea vieții de zi cu zi a fiicei tale ar fi bine să o duci la medic pentru un control. Suspiciunea că ceva nu este în regulă poate fi înfricoșătoare, așa că liniștește-o, asigurând-o că ești acolo pentru a o sprijini și că, orice s-ar întâmpla, nu va trebui să treacă singură prin asta.  

Sângele menstrual miroase?

Da! Și este complet normal ca sângele menstrual să aibă un miros ușor din cauza fierului din el.  

Nu uita să îi spui adolescentei tale că este în regulă ca mirosul sângelui menstrual să se schimbe ușor de la un ciclu la altul, la fel ca și în cazul culorii. Este important ca ea să se familiarizeze cu ceea ce este obișnuit pentru corpul său. 

Ce să faci cu petele menstruale? 

Petele menstruale apar din când în când! Nu este nimic de care să ne fie rușine și sunt ușor de rezolvat dacă îți înveți copilul cum să îndepărteze o pată de sânge menstrual. 


Poți ajuta la prevenirea petelor supărătoare oferindu-i adolescentei tale chiloții menstruali, absorbantele pentru menstruație sau tampoanele interne potrivite pentru diferite niveluri ale fluxului menstrual - astfel încât să fie pregătită pentru orice, chiar dacă are sângerări abundente. De asemenea, o poți ruga să aibă produse menstruale suplimentare în ghiozdanul de școală - fie să salveze situația dacă va avea prima menstruație la școală, fie pentru a ajuta o colegă de clasă.  

Pot rămâne însărcinată la prima menstruație? 

În primul rând, încearcă să nu te sperii. Doar pentru că a întrebat, nu înseamnă că fiica ta va face deja sex. Cel mai probabil este curioasă și are încredere în tine ca fiind persoana care îi va da cel mai sincer răspuns. Este o idee bună să îi reamintești că oricine are uter și are deja menstruație poate rămâne însărcinată în orice moment. 

Așadar, acesta ar putea fi un moment bun pentru a discuta cu ei despre a avea relații sexuale sigure și consimțite sau despre începerea tratamentului contraceptiv. A trece de la discuția despre menstruație la discuția despre sex poate fi dificilă de ambele părți, dar este și importantă! Așadar, este în regulă să ceri ajutor de la ceilalți pentru a trece peste asta. 

Poți să înoți în timp ce ești la ciclu?

Menstruația nu ar trebui să stea în calea practicării sportului, nici măcar a înotului! Este doar o chestiune de a folosi produsul potrivit pentru aceasta, fie că este vorba de o cupă sau de un tampon. Dar multe persoane consideră că tampoanele sunt cea mai bună alegere pentru începători, mai ales atunci când vin cu un aplicator. 

Tampoanele pot fi dificile pentru începători, așa că asigură-te că îți ghidezi adolescenta privitor la modul de introducere a unui tampon, precum și la modul de îndepărtare a acestuia, astfel încât să poată înota cu încredere. De asemenea, poate dorești să o înveți și să o liniștești cu privire la Sindromul Șocului Toxic (TSS), astfel încât să nu-și facă griji.  


Pubertatea este o nouă aventură pentru copilul tău, la fel de mult ca și pentru tine, și va dura ceva timp pentru a se adapta. Să le vorbești despre primele menstruații poate fi o provocare la început - dar este ca și cum ai sări în apă rece, odată ce treci de acele prime momente inconfortabile, devine mult mai ușor. Este posibil să fie nevoie și de unele încercări și erori, așa că nu te descuraja dacă la început nu reușești... încearcă din nou!  

Și chiar dacă fiicei tale îi vine ciclul, asta nu înseamnă că discuțiile despre ciclu trebuie să înceteze. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să continui conversația. Adolescenții au mult mai multe șanse să facă față schimbărilor din corpul lor dacă le înțeleg. Este normal ca ei să se simtă anxioși în legătură cu o experiență atât de nouă, dar reamintește-le că nu trebuie să treacă singuri prin ea - și tu ești alături de ei!  

Pentru a continua să îți sprijini adolescenta, de ce să nu afli mai multe legate de pubertate sau despre suișurile și coborâșurile vieții cu menstruație

Continuă să te informezi