Cât de regulată este menstruația unei femei?
Menstruația ta a început recent? Nu te îngrijora dacă nu este încă regulată – acesta nu este un semn că există o problemă.
De fapt, durează destul de mult până când menstruația va avea o frecvență regulată. Și odată ce acest lucru se întâmplă, frecvența ta va fi unică.
Ciclul menstrual, care este calculat din prima zi a menstruației până în ziua dinainte de începerea următoarei menstruații, nu este la fel pentru fiecare femeie. Ciclul menstrual obișnuit este de 28 de zile, dar poate fi mai scurt, începând de la 21 de zile sau mai lung, de până la 35 de zile. De asemenea, sângerarea poate dura între două și șapte zile.
Fluxul menstrual normal se va regla singur după primele luni ale ciclului tău menstrual, dar aceasta poate dura până la un an. Consultă medicul dacă ai menstruații neregulate sau „sângerări între menstruații”, denumite și „spotting” sau „sângerări anormale”. Motivele pentru care nu îți vine menstruația sunt stresul, activitățile sportive solicitante, scăderea bruscă în greutate, anticoncepționalele sau o sarcină.